Cateva idei despre cum functioneaza un sistem hidraulic

Sistemele hidraulice sunt folosite inca de la inceputul secolului douazeci si ne permit astazi sa efectuam tot felul de operatiuni, cum ar fi ridicarea unor obiecte grele, manevrarea axurilor sau realizarea unor forari de inalta precizie. Un sistem hidraulic are diverse componente, cum ar fi valve hidraulice, pompe, motoare sau rezervoare.

Principiul de baza este transmiterea unei forte dintr-un anumit punct in altul cu ajutorul unui lichid incompresibil, iar aceasta forta este de asemenea multiplicata. Valvele hidraulice au rolul de a controla directia lichidului, dar si de a porni sau opri circularea acestuia. De asemenea,  ele monitorizeaza si controleaza rata de curgere a lichidului si reactioneaza la schimbarea presiunii. Pompele sunt cele care transforma energia mecanica in energie hidraulica. Lichidul este tinut intr-un rezervor, care are si rolul de a facilita eliberarea umezelii si aerului din lichid.

Pentru a intelege mai bine cum functioneaza un sistem hidraulic, putem sa luam ca exemplu doua pistoane, al doilea avand un diametru mult mai mare decat primul, fiecare dintre ele glisand intr-un cilindru de sticla corespunzator ca diametru. Aceste doua sisteme sunt conectate intre ele printr-un tub de sticla plin cu ulei. Uleiul este incompresibil, deci forta aplicata primului piston ajunge la cel de-al doilea intr-un mod foarte eficient.

GW357H256

Sistemul functioneaza foarte bine indiferent ce lungime sau ce forma are tubul de sticla care uneste cele doua pistoane. Unu dintre cele mai frumoase lucruri care se pot spune despre instalatiile hidraulice este ca forta aplicata pistonului initial poate apoi fi multiplicata. Este destul ca al doilea piston sa fie mult mai mare pentru a putea multiplica semnificativ forta. Cu alte cuvinte, forta este multiplicata in functie de marimea suprafetei celui de al doilea piston. Deci daca al doilea piston are o suprafata de cinci ori mai mare, forta se va multiplica de cinci ori.

 
Este recomandat sa nu se formeze bule de aer in instalatie, pentru a nu afecta eficienta sistemului. Cel mai bine putem observa functionarea unei instalatii hidraulice la un excavator. Soferul trage de un maner, iar motorul pompeaza fluid in tuburi si in cabluri, activand extinderea bratului excavatorului. Tot un sistem hidraulic este folosit si pentru franare la automobile sau biciclete. Un alt exemplu foarte elocvent in legatura cu folosirea sistemelor hidraulice este un despicator de lemn. Acesta este unul dintre cele mai simple sisteme hidraulice, avand toate componentele de baza: motorul, pompa, valva si rezervorul.