Cum alegem fluidul hidraulic cel mai potrivit pentru instalatii hidraulice

Atunci cand avem de-a face cu instalatii hidraulice, trebuie sa alegem fluidul cel mai potrivit daca ne dorim ca instalatiile sa functioneze optim. Inainte de toate, trebuie sa fim constienti de diversitatea de aplicatii ale sistemelor hidraulice, pentru ca tipul fluidului folosit depinde in mare parte de acestea. Indiferent ca vorbim de astfel de sisteme pentru folosirea lor in constructii sau in alte industrii, sistemele hidraulice trebuie sa faca operatiuni complexe si solicitante, iar de aceea fluidul folosit este extrem de important. Sa vedem cum facem cea mai buna alegere.

fluid_hidraulic

Trebuie in primul rand sa stim ca nu exista fluidul ideal, asa ca il vom alege cel care are cele mai putine dezavantaje pentru fiecare caz particular. Pentru asta trebuie sa avem cat de cat cunostinte in ceea ce priveste sistemul in care urmeaza sa fie folosit. Astfel, trebuie sa cunoastem temperaturile minime si maxime in cadrul carora va trebui sa fie utilizat, la ce presiuni va fi supus, ce tipuri de valve si elemente de control se vor folosi si ce tip de pompe se vor folosi in sistemul hidraulic.

 

Exista diversi factori care vor influenta performanta fluidului. Un prim exemplu este vascozitatea. Pentru a determina vascozitatea necesara, trebuie sa cunoastem temperaturile minime si maxime de utilizare, dar si incarcatura sistemului. Un alt exemplu este aerul care poate patrunde accidental in fluid. Cu cat avem mai mult aer in sistem, cu atat mai mult este afectata performanta sistemului.

 

Un alt factor poate fi coroziunea. Pentru a diminua actiunea ei, se folosesc inhibitori de rugina sau alte elemente asemanatoare in fluid. La fel se intampla si cu oxidarea. In urma oxidarii, se pot forma diversi acizi care incep sa atace partile componente ale instalatiei hidraulice, mai ales cele care sunt alcatuite din metale mai moi. Avand in vedere ca majoritatea fluidelor sunt evaluate in functie de rugina si oxidare, rezulta ca acesti doi factori sunt printre cei mai importanti atunci cand alegem fluidul pentru un sistem hidraulic.

 

Mai sunt multi alti factori care trebuie luati in considerare, printre care mai importanti pot fi urmatorii: uzarea fluidului, durata lui de viata, stabilitatea termica, sau retentia de apa. Astfel, exista diversi parametri, cum ar fi indexul viscozitatii, stabilitatea la oxidare sau rezistenta la uzura. Prin alegerea unui fluid corespunzator, ne asiguram ca sistemul in care fluidul este folosit va avea o durata de viata mai mare, pentru ca va corespunde conditiilor de operare a sistemului.  Trebuie tinut cont si de mediul in se foloseste sistemul, care poate fi comercial sau industrial.

 

Pentru mediul industrial, se folosesc fluide de tip industrial, preferabil de la branduri de renume. La alegerea fluidului, trebuie sa tinem cont si de spatiul fizic in care opereaza sistemul si de posibilitatea ca o eventuala scurgere sa prezinte riscuri.  Desi este recomandat sa se foloseasca fluidul care corespunde din punct de vedere al  parametrilor, exista si cazuri in care folosirea unui alt fluid inafara celui recomandat poate mari performanta sistemului, insa asta implica testare si evaluare.